joi, 2 august 2012

Il Capo Dei Capi (2007)


Nota FdS: 9 / Nota imdb: 8,3


Daca "Godfather" v-a placut, atunci "Il Capo Dei Capi" o sa vi se para cel putin interesant. Un film documentar ce prezinta viata si ascensiunea in ierarhie a capului mafiei italiene Salvatore(Toto) Riina. 6 parti cumuluand peste 600 minute de actiune, impuscaturi, suspans, politisti, politicieni corupti si mafioti, care urmaresc 50 de ani(1943-1993) din viata marelui don. O biografie care devine din ce in ce mai interesanta cu fiecare episod si care nu te lasa sa iti dezlipesti ochii de pe ecran pana la sfarsit. Un film care iti schimba perceptia despre tot ce inseamna clasa politica, justitie etc. si care te ajuta sa intelegi cum merg unele mecanisme in stat.


Filmul incepe cronologic cu viata de copil a lui Riina, nascut intr-o familie de tarani, intr-un sat mic din Sicilia, Corleone. Lucrand la camp gaseste un obuz ingropat pe care il ia acasa. Fiind saraci, abia reusind sa puna ceva pe masa din munca la pamant, tatal incearca sa scoata explozibilul pentru a-l vinde la vanatori. Se declanseaza focosul in care fratele si tatal mor. Povara de a fi capul familiei ii revine, iar moartea celor dragi o sa-l urmeze toata viata, fiind sigur ca nu bomba a fost cea care i-a omorat familia, ci foamea.  Incepe sa urasca saracia si, la varsta de 19 ani, impreuna cu cei 3 prieteni Bernando Provenzano(Binnu), Calogero Bagarella si Biagio Schiro intra sub aripa unui soldat, Luciano Liggio, din familia corleoneza, condusa in acea vreme de Michele Navarra. Dupa cateva misiuni pe care le indeplinesc cu succes, Riina intra in cearta cu fiul morarului, pe care il impusca. Este gasit vinovat pentru ucidere din culpa si condamnat la 6 ani de inchisoare. Cand se intoarce isi vede prietenii realizati, intrati in afaceri ilegale, lucrand in continuare pentru mana dreapta a familiei, Liggio. Singurul care lipsea era Biagio, care s-a hotarat sa apuce cealalta cale, cea de aparator al legii.

Urmeaza o serie de intamplari in care Liggio ajunge capul familiei corleoneze, iar mai apoi se muta la Palermo, unde incet incet, Toto Riina isi incepe ascensiunea pentru a ajunge capul mafiei italiene. O serie de asasinate, rapiri si santaje ii asigura drumul spre varf si il fac imun legii. Biagio Schiro, cel care i-a fost prieten in copilarie este cel care ajuta la prinderea lui Riina in anul 1993, dupa 30 de ani in care a reusit sa se ascunda, urmarit penal, chiar sub nasul politiei, in Palermo.

Un film care nu e cu nimic mai prejos decat productiile de gen consacrate("Godfather", "Scarface" etc.). Un film despre Cosa Nostra care arata cum un sistem ramane dezarmat in fata unor rechini, cum banii si puterea te pot face invincibil.

AICI TRAILER

Un comentariu:

  1. Dap, am vazut toate seriile acum ceva timp si merita fiecare secunda.
    Un film de nota 10.

    RăspundețiȘtergere